Statistics
Content View Hits : 1487217| "Chiloti" prezidentiali |
|
|
|
| Written by Administrator |
| Thursday, 21 October 2010 09:54 |
|
Cristian Oprea de la ziarul Cotidianulne aduce la cunostinta ca "ROMAVIA, compania care operează avioanele oficiale ale statului român a deschis procedurile de licitaţie pentru închirirerea unor aviatori pentru pilotarea aparatului de zbor prezidential. Aberanta situaţie este generată de neavenita ordonanţă Boc de interzicere a cumului pensiei cu salariul, situaţie în care se găseşte o bună parte din personalul navigant al ROMAVIA. 100.000 de euro, după cum se arată în sistemul SEAP, sunt oferiţi de ROMAVIA pentru plata serviciilor de pilotaj ale celui de-al doile avion, ca mărime, din flota acestei companii de stat aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale." Din articol aflam ca "preşedintele României a vorbit public, pentru prima oară, despre faptul că este “zburat” de piloţii angajaţi ai unui SRL al cărui acţionar majoritar e un alt SRL, cu activitate în domeniul imobiliarelor. Anterior, şi Academia Caţavencu scria despre ciudata procedură, jurnaliştii de la foaia de „moravuri grele” citându-l pe directorul ROMAVIA care spunea că apelarea la închirirea piloţilor pensionari trimişi acasă de această companie ca urmare a Ordonanţei Boc, va creşte costurile de oprerare cu 220 la sută." Astfel, "gaura" este de nu mai putin de 800.000 EURO.
Conform evaluarii www.porcisme.ro, valoarea acestui porcism este de 800.000 EURO . Avand in vedere ca alocatia de stat pentru un copil este de 42 lei (10 Euro), acest porcism este echivalent cu 80.000 alocatii de stat pentru copii!!!!!
Totalul la zi al porcismelor din Romania poate fi vizualizat chiar aici. Pentru a ne semnala porcisme proaspete, trimiteti-ne link-uri folosind formularul nostru de contact. |
| Last Updated on Thursday, 21 October 2010 10:23 |





