Main Menu

Statistics

Content View Hits : 1486844
Bursa guvernamentala paguboasa PDF Print E-mail
Written by Administrator   
Tuesday, 20 April 2010 09:45

Din ziarul Capital aflam ca "programul de burse la universităţi din străinătate, pentru care Guvernul a cheltuit din 2005 peste şase milioane de euro, a fost accesat de aproape 150 tineri, dar niciun absolvent nu a fost angajat de stat până în prezent, deşi studenţii sunt obligaţi prin contract să lucreze în instituţii publice.

Din cauza dezinteresului instituţiilor implicate, niciunul dintre absolvenţii acestui program nu a fost repartizat să ocupe un post în sectorul public, condiţie impusă tinerilor chiar de către stat în schimbul bursei, iar Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) solicită absolvenţilor să urmeze şi cursuri de manageri publici, ca unică soluţie de repartizare a acestora pe un astfel de post, în condiţiile în care legislaţia aferentă programului nu prevede însă un astfel de curs, se arată într-un document oficial."

Articolul prezinta o multime de detalii interesante care ne fac o imagine foarte clara asupra nivelului de competenta din zona guvernamentala.

 

Conform evaluarii www.porcisme.ro, valoarea sumelor care au fost cheltuite fara a se respecta clauzele contractuale este de 6.000.000 EURO . Aceasta suma corespunde salariului unui medic rezident (260 Euro) pentru mai bine de 1.923 ani!!!

 

 

Totalul la zi al porcismelor din Romania poate fi vizualizat chiar aici.

 


Pentru a ne semnala porcisme proaspete, trimiteti-ne link-uri folosind formularul nostru de contact.



Last Updated on Tuesday, 20 April 2010 09:54
 

Add comment


Security code
Refresh