Statistics
Content View Hits : 1258272| Aoleuuuuu!!!! |
|
|
|
| Written by Administrator |
| Wednesday, 21 December 2011 13:07 |
|
Cristi Ciuperca de la ziarul Romania Libera ne tine la curent cu faptele de vitejie ale personalitatilor din administratia publica romaneasca. "În perioada martie - noiembrie 2011, inculpaţii Mladin Adrian, Muşat Apostol, Szasz Ovidiu, Roman Gheorghe şi învinuitul Scaeţeanu Ion, în calităţile menţionate, în schimbul unor sume de bani cerute drept mită de la o persoană denunţătoare, au acţionat în vederea întocmirii unui plan parcelar, avizării acestuia şi emiterii documentelor cadastrale, astfel încât să fie intabulate terenurile pe care denunţătorul le achiziţionase anterior. Articolul ne ofera toate detaliile unei anchete jurnalistice de calitate: "Astfel, în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul Mladin Adrian i-a pretins denunţătorului suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca, abuzând de prerogativele funcţiei, să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului în suprafaţă totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite. De asemenea, primarul Mladin Adrian s-a angajat să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză. Materialul continua cu noi detalii tehnice de interes: "În contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit şi inculpatul Muşat Apostol care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra primarului Mladin Adrian şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov şi că, în virtutea acestei influenţe, ar putea să grăbească demersurile de obţinere a documentelor cadastrale pentru denunţător. În schimb, i-a pretins denunţătorului, direct şi prin intermediar, suma de 1.100.000 euro. Pentru a ascunde şi garanta obţinerea mitei, primarul Muşat Apostol l-a determinat pe învinuitul Scaeţeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul, din care să rezulte că Scaeţeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului. În cele din urma însă, Scaeţeanu Ion a încheiat contractul de împrumut pe suma de 2.500.000 euro."
Conform evaluarii www.porcisme.ro, valoarea acestui porcism este de 2.500.000 EURO. Aceasta suma corespunde salariului unui medic rezident (260 Euro) pentru aproape 802 ani !!!
Totalul la zi al porcismelor din Romania poate fi vizualizat chiar aici. Pentru a ne semnala porcisme proaspete, trimiteti-ne link-uri folosind formularul nostru de contact. |
| Last Updated on Thursday, 22 December 2011 09:29 |





