Statistics
Content View Hits : 1472930| Circul foamei |
|
|
|
| Written by Administrator |
| Friday, 20 January 2012 08:01 |
|
Diana Toea de la ziarul Adevarul ne relateaza ca "terenul pe care se află clădirea-mastodont din buricul oraşului Bucuresti, situată chiar în spatele magazinului Unirea Shopping Center, a fost vândut de către stat la un preţ ridicol de mic. În urma investigaţiilor, reporterii „Adevărul” au descoperit că o firmă privată a intrat în posesia terenului, după ce a plătit către stat o sumă absurd de mică, în condiţiile în care potenţialul comercial al zonei respective este foarte ridicat. În anul 2005, potrivit actului publicat în Monitorul Oficial, nr. 3866/5.12.2005, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a contribuit la majorarea capitalului social al Societăţii Comerciale Minerva S.A. prin subscripţia de aporturi în natură. Cu alte cuvinte, AVAS a oferit terenul aflat sub clădirea din Piaţa Unirii, care aparţinea statului, firmei Minerva pentru acţiuni în valoare de 0,60 la sută din capitalul social. Concret, contravaloarea terenului s-a transformat în acţiuni pe care statul ar fi trebuit să le primească de la Minerva. Preţul terenului care se întinde pe o suprafaţă de aproape 14.000 de metri pătraţi a fost evaluat la suma ridicolă de 15.300 de euro, adică 1,02 euro pe metru pătrat. Preţul a fost stabilit de Societatea Comercială Coral Expert S.R.L., iar AVAS a fost de acord cu raportul de evaluare întocmit de aceasta." Din articol aflam ca "agenţii imobiliari au spus că niciodată, în nicio zonă a Bucureştiului, preţul unui metru pătrat de teren nu a fost atât de mic, cu atât mai puţin în anul 2005, când domeniul imobiliar era în plină ascensiune. O expertiză specializată a stabilit faptul că, în acel an, preţul real al terenului era de 15 milioane de euro, adică metrul pătrat costa peste 1.000 de euro. Acest lucru înseamnă ca AVAS a vândut terenul care aparţinea statului pe o sumă de aproape 1.000 de ori mai mică decât valoarea reală, primind un procent de la fel de multe ori mai mic din capitalul social al firmei Minerva."
Conform evaluarii www.porcisme.ro, valoarea acestui porcism este de 15.000.000 EURO . Aceasta suma corespunde salariului unui medic rezident (260 Euro) pentru 4.807 ani !!!
Totalul la zi al porcismelor din Romania poate fi vizualizat chiar aici. Pentru a ne semnala porcisme proaspete, trimiteti-ne link-uri folosind formularul nostru de contact. |
| Last Updated on Friday, 20 January 2012 08:07 |






Comments
RSS feed for comments to this post.