La pustiu

Costel Cranga de la ziarul Adevarul ne spune ca “În apropiere de localitatea Fântânele (comuna Scânteieşti) a răsărit în urmă cu şase ani un parc ce a costat 500.000 de lei. Banii au fost alocaţi de la Ministerul Dezvoltării Regionale (ca efect al H.G. nr. 110/2011), iar scopul declarat al investiţiei a fost acela de a combate efectele poluării. În zonă, aflată la 25 de kilometri de oraşul Galaţi, nu există nicio sursă puternică de emisii poluante: nu sunt obiective industriale, nici ferme de creşterea animalelor şi nici măcar un drum de importanţă judeţeană. Parcul sătesc este în plin câmp (mai exact pe versantul abrupt al unui deal), la mai bine de doi kilometri de cea mai apropiată casă locuită, fiind lipsit de apă potabilă, de umbră şi de ceea ce ar trebui să aducă relaxare. Într-o incintă de circa 2,5 hectare, împrejmuită cu gard din plasă metalică, s-au trasat cu sfială câteva alei din pământ bătătorit şi urme vagi de pietriş, s-au plantat circa 50 de arbori (niciunul mai înalt de trei metri, la şase ani de la darea în folosinţă a investiţiei, respectiv 2011) şi s-au pus 30 de bănci din lemn.”

Articolul descrie cu lux de amanunte modul in care pur si simplu s-au tocat banii publici in pustiu: “Parcul de la Scânteieşti, construit în câmp, nu este singurul de acest fel din judeţul Galaţi. În urmă cu şase ani, prin HG 110/2011, în judeţul Galaţi au fost aprobate însă şase proiecte de finanţare depuse de comune, astfel: Movileni (990.000 lei), Gohor (990.000 lei), Tuluceşti (776.000 lei), Barcea (565.000 lei), Bălăşeşti (448.000 lei) şi Piscu (422.000 lei). În total, s-au cheltuit aproape 4,2 milioane de lei (un milion de euro la acea vreme).”

Imagini pentru funny desert

Conform evaluarii www.porcisme.ro, valoarea acestui porcism este de 1.000.000 EURO. Avand in vedere ca salariul unui profesor debutant este de 350 EURO, acest porcism echivaleaza cu munca unui profesor pe mai mult de 238 ani!!!

Comentarii Facebook